Traian Popovici, primarul care a sfidat regimul Antonescu și a salvat 20.000 de evrei din Cernăuți / Primul român onorat de Yad VaShem cu titlul de ”Drept printre popoare”

 

În plin Holocaust, când mașinăria de deportare era în plină funcțiune, primarul Traian Popovici a reușit o intervenție administrativă fără precedent. 

Nando Mario Varga

ANIMA NEWS - Prin „autorizațiile Popovici", aproximativ 20.000 de evrei din Cernăuți au fost scoși de pe listele de deportare în Transnistria. 

Memoria sa este astăzi păstrată printr-o stradă din București, dar faptele rămân un reper rar de curaj instituțional într-o perioadă dominată de represiune.

Mandatul în focul istoriei

Născut în 1892 la Udești (județul Suceava), Traian Popovici, fiul unui preot ortodox român, a absolvit Facultatea de Drept din Cernăuți și a activat ca avocat în perioada interbelică. 

După ocuparea nordului Bucovinei în 1940, s-a refugiat la București. 

În august 1941, în contextul instaurării administrației militare în regiune, a fost numit primar al Cernăuțiului de către guvernatorul Alexandru Rioșanu, la recomandarea mareșalului Ion Antonescu.

De la instalare, Popovici s-a confruntat cu directivele antisemite ale regimului. I s-a cerut să organizeze un ghetou pentru circa 50.000 de evrei într-un spațiu destinat pentru maximum 10.000. Popovici a refuzat categoric, considerând măsura inumană și contraproductivă, atrăgându-și eticheta de „jidovitul" din partea autorităților.

Negocierea vieților și „autorizațiile Popovici"

După preluarea conducerii Bucovinei de către generalul Corneliu Calotescu, represiunea s-a intensificat. 

Evreilor li s-au restricționat drepturile profesionale, educaționale și religioase, iar deportarea în Transnistria a devenit iminentă. 

La 10 octombrie 1941, ordinul de evacuare totală a fost transmis administrației locale.

Popovici a negociat direct cu Ion Antonescu, invocând argumente economice și de producție de război. A susținut că exodul forțat al specialiștilor (medici, ingineri, meșteșugari, avocați) ar paraliza activitatea orașului. Convingător, a obținut excepții masive. 

Prin „autorizațiile Popovici", aproape 20.000 de persoane au rămas în Cernăuți, în timp ce circa 28.000 au fost totuși deportate din municipiu. 

La nivel regional, cifrele deportărilor au fost mult mai mari, dar intervenția sa a marcat o excepție administrativă fără precedent.

Popovici a descris ulterior deportarea în Transnistria: „Acolo, o mare coloană de oameni pleca în exil: bătrâni sprijinindu-se pe copii, femei cu sugari în brațe, invalizi târându-și trupurile mutilate, toți cu bagajele în mână; cei sănătoși împingeau căruțe sau roabe ori duceau în spate lăzi grabnic împachetate și legate, pături, cearșafuri, haine, diverse lucruri mărunte; toți smulși din casele lor și mutați în ghetou.”

Acțiunile sale l-au costat funcția. În primăvara anului 1942, a fost acuzat că a acordat permise evreilor „neesențiali”, fiind demis și trimis înapoi la București. În iunie 1942, alți 5.000 de evrei din Cernăuți au fost deportați în Transnistria – majoritatea au pierit. Evreii rămași în Cernăuți au supraviețuit.

Imediat după război, Popovici a scris o carte intitulată ”Mărturisire de conștiință”. El a descris evenimentele ca pe o tragedie românească cu implicații profunde pentru conștiința morală a națiunii române. Traian Popovici a mărturisit că nu a fost un adversar al lui Antonescu: „Ca mulți alții din această țară, am crezut în mitul omului puternic, al liderului onest, energic și bine-intenționat, care ar putea salva o țară afectată.”

El și-a descris ulterior motivațiile pentru ajutorarea evreilor: „Ceea ce mi-a dat puterea să mă opun curentului dominant, să fiu stăpân pe propria mea voință și să mă opun puterilor de facto, în final să fiu o ființă umană autentică, a fost mesajul familiilor de preoți din care provin, un mesaj despre ceea ce înseamnă să iubești omenirea. Ceea ce mi-a dat putere a fost educația primită la liceul din Suceava, unde am primit lumina literaturii clasice, unde profesorii mei mi-au modelat spiritul cu valorile umanității, care iluminează neobosit omul și îl diferențiază de brute.”

Trebuie menționat, desigur, că mulți dintre cei care au primit aceeași educație s-au numărat printre făptuitorii sau martorii pasivi ai atrocităților, iar, pe de altă parte, mulți salvatori nu au beneficiat deloc de o educație luminată. Răspunsul la întrebarea ce i-a determinat pe anumite persoane să păstreze valorile umane este mai complex.

Moștenirea și recunoașterea actuală

Traian Popovici a murit pe 4 iunie 1946, în localitatea Colacu (comuna Fundu Moldovei), fiind înmormântat în curtea bisericii de lemn din sat. Nu a trăit suficient pentru a vedea recunoașterea internațională a gestului său, dar istoriografia contemporană îl plasează printre figurile esențiale ale rezistenței morale din perioada Holocaustului.

Douăzeci și trei de ani mai târziu, în 1969, a fost recunoscut de Yad Vashem (Muzeul Holocaustului de la Ierusalim) - Drep printre Națiuni - primul român care a primit această onoare.

Distincția este acordată ne-evreilor care s-au comportat cu eroism, cu riscul vieții, familiei și avutului încercând să salveze evrei de genocidul Holocaustului. 

Traian Popovici a primit implicit, Cetățenia de Onoare a Israelului.

Arborele sădit la Yad Vashem în memoria lui Traian Popovici

În luna iunie 2002, la propunerea Ministerului român al Culturii și Cultelor, Primăria Sectorului 3 a Municipiului București a schimbat denumirea străzii „Unității” în cea de strada „Dr. Traian Popovici”, strada funcționând ca un reper memorial în peisajul urban. 

În același an, a fost editată din inițiativa Fundației Dr. Wilhelm Filderman și cu sprijinul material al Ministerului Culturii și Cultelor, cartea de memorii a lui Traian Popovici, intitulată "Spovedanii" (în ediție bilingvă română și engleză). Volumul a fost prefațat de către acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, ministrul român al Culturii și Cultelor din acea perioadă.

În anul 2008, la inițiativa „Asociației pentru Educație, Democrație și Toleranță Traian Popovici” și cu finanțarea Ministerului Culturii și Cultelor a fost dezvelit în satul Colacu un bust în memoria fostului primar cernăuțean.

La 21 aprilie 2009, la inițiativa evreilor supraviețuitori ai Holocaustului, dar și cu susținerea autorităților locale din Cernăuți, a fost amplasată o placă comemorativă din marmură neagră pe peretele fostei locuințe din Cernăuți a lui Traian Popovici (de pe strada Zankovetka nr. 6). La acest eveniment au participat printre alții Volodimir Kuliș (guvernatorul regiunii Cernăuți) și Dorin Popescu (consilier diplomatic, consulul interimar al României la Cernăuți). Scrisă în trei limbi: română, ucraineană și engleză, placa comemorativă omagiază personalitatea primarului Traian Popovici.

Cazul său este studiat ca un exemplu de cum autoritățile locale pot folosi pârghiile administrative pentru a limita impactul politicilor centrale represive.

Analiză și perspective

Deși nu a fost un lider politic național, Traian Popovici a demonstrat că deciziile administrative locale pot avea un impact umanitar major, chiar și în regimuri autoritare. 

Istoricul său rămâne relevant în dezbaterile contemporane despre responsabilitatea civică și limitele obedienței față de ordinele centrale. 

Într-o epocă în care memoria colectivă este adesea fragmentată, poveștile de acest tip oferă un contrapunct necesar: umanitatea poate supraviețui și prin acte de curaj birocratic. (Anima News)