Benjamin Netanyahu a câștigat prima poziție în clasamentul partidelor, dar nu și majoritatea necesară pentru formarea guvernului.
Nando Mario
Varga
Gadi Eisenkot are o posibilă cale către putere, însă aceasta trece printr-o contradicție politică majoră: opoziția are nevoie de sprijinul partidelor arabe, în timp ce unii dintre liderii săi au promis să nu guverneze cu ele.
Ce arată ultimele rezultate ale numărării
În jurul orei 08.00 după centralizarea a 49,7% dintre secțiile de votare, proiecția bazată pe rezultatele parțiale ale Comisiei Electorale Centrale indica următoarea distribuție:
Blocul Netanyahu - 56
Blocul schimbării - 49
Partidele arabe -15
Likud conducea cu aproximativ 21,7% din voturile numărate, urmat de Yashar! al lui Gadi Eisenkot, cu 15,72%. Cifrele se pot modifica, mai ales după centralizarea voturilor speciale, inclusiv ale militarilor.
De ce partidele arabe au devenit esențiale
Matematica electorală explică noua situație: cele 47 de mandate proiectate pentru blocul schimbării, adunate cu cele 16 ale partidelor arabe, ar produce 63 de locuri. Dar aceasta este doar o posibilitate aritmetică, nu o coaliție convenită.
Mansour Abbas, liderul Ra'am, a declarat pentru Channel 12 că nu doar opoziția discută cu reprezentanții săi și că a fost contactat inclusiv de un politician important din dreapta. El a recunoscut totodată că cifrele existente nu oferă încă o formulă clară de guvernare.
Sporirea reprezentării arabe schimbă fundamental negocierile. Decizia politică nu depinde numai de Abbas, ci și de Eisenkot, Naftali Bennett și Avigdor Lieberman, care trebuie să hotărască dacă sunt dispuși să accepte o formulă sprijinită de deputați arabi.
Aceasta este dificultatea reală: Lieberman și Bennett au respins anterior asemenea formule, iar între Ra'am și Lista Comună există diferențe politice semnificative. Nu putem considera cele 16 mandate drept un bloc disponibil automat pentru Eisenkot.
Netanyahu rămâne în joc
Premierul dispune de o structură de aliați mai clar definită decât adversarii săi. Cu toate acestea, proiecția de 57 de mandate îl lasă la patru locuri de majoritatea absolută.
El ar putea încerca atragerea unei formațiuni din tabăra adversă sau obținerea unei formule parlamentare care să permită învestirea unui guvern. Niciuna dintre aceste variante nu este însă convenită.
Trebuie remarcat faptul că Netanyahu rămâne premier interimar cât timp continuă procesul electoral și consultările politice. Așadar, imposibilitatea formării rapide a unei coaliții nu înseamnă plecarea sa imediată de la conducerea executivului.
Care sunt scenariile politice?
1. Netanyahu identifică noi parteneri. Are nevoie de suficiente mandate suplimentare pentru a forma o majoritate stabilă. Este o posibilitate, nu un rezultat anticipat.
2. Eisenkot încearcă formarea unui guvern susținut de partidele arabe. Ar presupune acorduri între formațiuni cu poziții diferite privind securitatea, teritoriile palestiniene și politica internă.
3. Un guvern minoritar. Legea israeliană permite, în anumite condiții, învestirea unui guvern fără susținerea afirmativă a 61 de deputați, dacă acesta obține majoritatea voturilor exprimate. Abținerile și susținerea parlamentară din exterior ar putea deveni decisive.
4. Negocierile eșuează. Israelul ar putea traversa o nouă perioadă de blocaj politic, fără ca aceasta să însemne automat convocarea imediată a altor alegeri.
Concluzie
Arabii pot decide cine formează următorul guvern israelian, dar numai dacă liderii celorlalte partide acceptă să transforme această posibilitate aritmetică într-un acord politic.
Este diferența esențială dintre rezultatul votului și exercitarea puterii.
Alegerile au evidențiat o mobilizare foarte puternică, inclusiv în comunitățile arabe, și au redus distanța dintre reprezentarea electorală a acestora și influența lor potențială asupra negocierilor de coaliție. Totuși, participarea record nu garantează nici schimbarea guvernului, nici continuitatea acestuia.
În această dimineață, întrebarea principală nu mai este doar câte mandate obțin Netanyahu și Eisenkot, ci cine este dispus să negocieze și cu cine.
Iar aici apare paradoxul scrutinului din 27 octombrie: partidele arabe, pe care unii dintre principalii competitori au exclus să le accepte drept parteneri de guvernare, ar putea deține voturile necesare ieșirii din impas.
Rămâne însă o a doua întrebare, la fel de importantă: cine va ceda primul dintre liderii care au promis că nu vor face asemenea compromisuri? (Anima News)
0 Comentarii