De la Tel Aviv la Haifa, Ierusalim, Herzliya, Holon, Sderot, Rosh Pina, Ashdod și Beer Sheva, cinematografia românească ajunge în această toamnă în sălile de cinema din întreaga țară. Festivalul este organizat de ICR Tel Aviv, curatoriat de MovieMania by Iris Lackner, în colaborare cu cinematografe și cinemateci din Israel.
ANIMA NEWS: Ce îi preocupă pe români astăzi? Ce se întâmplă în familie, în societatea românească și dincolo de granițele țării?
Cele zece filme selectate pentru ediția din 2026 a festivalului abordează aceste întrebări din perspective diferite, aducând pe ecran povești personale, teme sociale, umor, suspans, dar și incursiuni în trecut.
Programul alcătuit de curatoarea Iris Lackner reunește drame, comedii, thrillere și un documentar istoric, alături de povești surprinzătoare, personaje diverse și peisaje spectaculoase.
Anul acesta, pentru prima dată în istoria festivalului, selecția include și filme realizate de patru tinere regizoare, fiecare cu propriul stil și propria perspectivă cinematografică.
Festivalul se deschide pe 13 octombrie, la Cinemateca din Tel Aviv.
Toate filmele vor fi difuzate cu subtitrare în limba ebraică.
Vă invităm să descoperiți cele mai noi producții ale cinematografiei românești!
ICR Tel Aviv vă oferă lista completă a proiecțiilor, astfel încât să vă puteți alege din timp filmele pe care doriți să le vedeți!
Sursa: ICR Tel Aviv



0 Comentarii