Nicușor Dan, întâlnire cu Ronald Lauder la New York: România se implică în combaterea antisemitismului la ONU

 Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat disponibilitatea țării sale de a participa la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului, după o întâlnire cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Evreiesc Mondial. 

ANIMA NEWS - New York: Nicușor Dan s-a întâlnit cu Ronald S. Lauder, în marja Adunării Generale a ONU. Președintele României a prezentat măsurile adoptate pentru combaterea antisemitismului, inclusiv aplicarea celei de-a doua Strategii naționale în domeniu și introducerea educației obligatorii despre Holocaust în licee. Șeful statului a declarat că România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU dedicat combaterii antisemitismului. 

În cadrul întrevederii, Nicușor Dan a apreciat activitatea lui Ronald Lauder pentru promovarea libertății religioase și păstrarea memoriei Holocaustului. Cu prilejul Yom Kippur, președintele român i-a transmis acestuia și comunităților evreiești din întreaga lume urarea tradițională „Gmar Hatima Tova”. 

Vizita la New York include și discuții cu secretarul general al ONU, António Guterres, iar discursul președintelui României în plenul Adunării Generale este programat pentru miercuri, 23 septembrie. (Anima News)

© Anima News 2026. Materialul poate fi preluat gratuit cu menționarea obligatorie a sursei: Anima News.


Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. ... ce părere aveți despre ceea ce se întâmplă în VECHIUL CARTIER EVREIESC din Cluj-Napoca, Străzile TRAIAN și DECEBAL în contradictoriu cu protecția asigurată de Legea nr. 422/2001 pentru raza legală a ANSAMBLUL URBAN CENTRAL ISTORIC al ORAȘULUI CLUJ-NAPOCA, COD L.M.I. CJ-II-a-A-07244 conform Monitorului Oficiul, PARTEA l, NR. 113 bis / 16 februarie 2016 ???

    Vedeți articolul semnat de Conf. Univ.UBB. Cluj-Napoca DORU POP, articolul accesibil pe google: "Străzile TRAIAN și DECEBAL "

    Unele case de pe aceaste Strazi sunt marcate etnic prin M.E. 1600/1944. Așa este casa cu nr. 12 Strada Decebal Cluj-Napoca. Aici este prin naționalizare coproprietar a părților comune ale imobilului STATUL ROMÂN. Vedeți la fila 8/12 din Raportul de Audit de Conformitate ad-hoc NR. 64042/ 18.09.2025 CURTEA de CONTURI a României, ce lucrare dăunătoare a fost implementată la această casă martor tăcut și prezent a HOLOCAUSTULUI din Transilvania de Nord. CASA aparține ANSAMBLULUI URBAN CENTRAL ISTORIC al ORAȘULUI CLUJ-NAPOCA, conform Ministerului Culturii și este protejată prin Lege 422/2001. Aparatul administrativ local Boc a cenzurat protecția asigurată de Legea 422/2001. Aparatul administrativ local eliberează AVIZE pentru demolări/construcții în raza legală de protecție a acestei case. Vedeți pe hărțile google blocul de la nr. 8, casă demolată de la nr.7, casele demolate de la nr. 21-23-25 Strada Traian. Aparatul administrativ local Boc în contradictoriu cu reglementările MINISTERULUI CULTURII exclude prin hotărâri locale imobilul nr.12 Strada Decebal Cluj-Napoca din ANSAMBLUL URBAN CENTRAL ISTORIC al ORAȘULUI CLUJ-NAPOCA.

    CE URMEAZĂ ???

    CE MĂSURI LEGALE URGENTE se impun pentru stoparea fenomenului descris

    RăspundețiȘtergere
  2. SOLICIT demersuri URGENTE pentru un AMENDAMENT trimis PARLAMENTULUI României, pentru Legea nr. 422/2001, astfel încât, CASELE martor tăcut și prezent a HOLOCAUSTULUI din Transilvania de Nord, marcate etnic prin M.E. 1600/1944 să fie identificate și marcate URGENT ca monument istoric pentru a fi salvate de la distrugere și a rămâne ca mărturie vie în timp

    RăspundețiȘtergere