Un incendiu puternic a izbucnit miercuri seară, 23 septembrie, într-o clădire care adăpostește o sinagogă pe strada Shaarei Pina, în zona Mea Shearim din Ierusalim. Pompierii au salvat mai multe suluri de Tora, unele grav deteriorate de foc.
ANIMA NEWS - Ierusalim: Echipe numeroase de pompieri, polițiști și salvatori au intervenit după ce flăcările și fumul dens au cuprins clădirea în care funcționează sinagoga Beit Shalom VeMordechai. Pompierii au efectuat căutări în interior și au confirmat că nu existau persoane blocate în imobil. Potrivit relatărilor publicate ulterior, nu au fost înregistrate victime.
În timpul intervenției, pompierii au scos din clădire mai multe suluri de Tora afectate de incendiu. Unele publicații israeliene relatează că aproximativ zece suluri au ars, însă numărul exact și amploarea pagubelor nu au fost confirmate oficial. Cauza izbucnirii focului este încă necunoscută. (Anima News)
© Anima News 2026. Materialul poate fi preluat gratuit cu menționarea obligatorie a sursei: Anima News.

0 Comentarii