Ierusalim: Președintele Isaac Herzog, i-a primit pe președintele Organizației Evreilor din România în Israel (H.O.R.), Shlomo Abramovici, și pe membrii conducerii organizației

H.O.R. - Comunicat de presă

Președintele Israelului, Isaac Herzog, i-a primit la Casa Președintelui din Ierusalim pe Shlomo Abramovici, președintele Organizației Originarilor din România în Israel (HOR), și delegația conducerii organizației. Discuțiile s-au concentrat asupra moștenirii evreimii din România, contribuției sale la proiectul sionist și păstrării patrimoniului istoric.

În cadrul întrevederii, participanții au discutat despre moștenirea gloriasă a evreimii din România, despre contribuția acesteia la Statul Israel și la proiectul sionist, precum și despre importanța conservării și transmiterii acestei moșteniri către generațiile viitoare. De asemenea, au fost abordate eforturile de restaurare a cimitirelor evreiești din România și de conservare a siturilor istorice care atestă viața comunităților evreiești din această țară.

În cadrul întâlnirii a fost prezentată legătura istorică dintre evreii din România și începuturile colonizării sioniste în  Israel, în special contribuția imigranților din România la fondarea comunităților Rosh Pinna și Zichron Yaakov, ca parte integrantă a dezvoltării mișcării sioniste pe aceste meleaguri.
Președintele HOR a evidențiat legătura de lungă durată dintre evreii din România și familia Herzog. Tatăl președintelui, cel de-al șaselea președinte al statului, regretatul Haim Herzog, s-a întâlnit în trecut cu reprezentanți ai originarilor din România, în timp ce fiul său, actualul președintele Isaac Herzog a participat la evenimentele de comemorare a Pogromului de la Iași, ca parte a angajamentului său pentru păstrarea memoriei evreilor din România și a victimelor Holocaustului.

Pe parcursul întâlnirii s-a subliniat faptul că, timp de secole, în România au existat comunități evreiești înfloritoare, care și-au păstrat identitatea și moștenirea chiar și în fața persecuțiilor și a antisemitismului. Sute de mii de evrei au fost uciși în Holocaust în România și în teritoriile aflate sub controlul acesteia. În paralel, evreii din România au jucat un rol central în Mișcarea Sionistă, iar mulți dintre ei au emigrat în Israel (alia) și au adus o contribuție semnificativă la construcția și dezvoltarea țării.

Conform președintelui HOR, povestea evreilor din România este o parte integrantă din istoria sionistă – de la viața în exil și dorul de Sion, până la întoarcerea în Israel și întemeierea statului evreiesc.

Președintele Isaac Herzog, a declarat: „Evreimea din România ocupă un loc important și special în istoria poporului evreu și în cronica sionismului. Oamenii săi au fost printre primii care au știut să transforme dorul de Sion într-o operă concretă de colonizare, construcție și creație. Apreciem profund contribuția lor și este de datoria noastră să ne asigurăm că siturile, amintirile și poveștile pe care le-au lăsat în urmă vor fi păstrate și transmise generațiilor viitoare. Îi felicit pe membrii HOR pentru activitatea lor importantă în serviciul acestui obiectiv”.

Președintele HOR, Shlomo Abramovici, a declarat: „Vedem în această întâlnire începutul unei noi colaborări cu Casa Președintelui. Evreii din România și-au păstrat identitatea timp de secole, au trecut prin ororile Holocaustului, iar mulți dintre ei au emigrat în Israel și au contribuit la construcția țării. Acum ne revine responsabilitatea de a le păstra moștenirea și de a o transmite generațiilor viitoare din Statul Israel”.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii