Președintele HOR își intensifică demersurile în România pentru cetățenie, despăgubiri și consolidarea relațiilor româno-israeliene

HOR (Uniunea Evreilor Israelieni Originari din România) continuă seria demersurilor menite să promoveze interesele comunității evreilor originari din România și să consolideze relațiile dintre România și Israel. 

Nando Mario
Varga

 ANIMA NEWS
-
În acest context, președintele organizației, Shlomo Abramovici, a avut la București o întâlnire cu fostul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, în cadrul căreia au fost abordate mai multe teme de interes pentru membrii comunității.

Discuțiile au vizat relațiile bilaterale româno-israeliene, posibilitățile de îmbunătățire a cadrului legislativ privind redobândirea cetățeniei române de către foștii cetățeni și descendenții acestora, precum și necesitatea actualizării legislației referitoare la drepturile financiare și despăgubirile acordate cetățenilor români de etnie evreiască ale căror proprietăți au fost naționalizate de statul român în perioada regimului comunist.

Potrivit lui Shlomo Abramovici, fostul premier și-a exprimat sprijinul personal pentru aceste proiecte și a acceptat invitația de a participa, în calitate de oaspete de onoare, la manifestările dedicate împlinirii a 145 de ani de la Primul Congres Sionist de la Focșani, programate pentru 22 noiembrie 2026.

Dincolo de conținutul întâlnirii, demersul evidențiază preocuparea constantă a HOR și implicit a lui Shlomo Abramovici, de a menține un dialog cu personalități ale vieții publice și politice din România, în încercarea de a identifica sprijin pentru proiecte care privesc comunitatea evreilor israelieni originari din România. 

Shlomo Abramovici împreună cu președintele Isaac Herzog


Chiar dacă Viorica Dăncilă nu mai deține în prezent o funcție executivă, contactele de acest tip fac parte din strategia organizației de a menține aceste teme în atenția factorilor de decizie și a opiniei publice.

Pe agenda HOR, sub conducerea lui Shlomo Abramovici, rămân prioritare simplificarea procedurilor privind redobândirea cetățeniei române, clarificarea situației despăgubirilor pentru bunurile confiscate în perioada comunistă și dezvoltarea relațiilor culturale, istorice și economice dintre România și Israel.

Un punct important al activității organizației în acest an, la inițiativa lui Shlomo Abramovici, îl reprezintă comemorarea unui moment de referință din istoria mișcării sioniste. 

La 30 decembrie 1881, la Focșani, a avut loc primul congres al organizațiilor „Hovevei Zion” (Iubitorii Sionului), eveniment considerat de numeroși istorici drept primul congres sionist organizat la nivel internațional, cu aproape 16 ani înainte de celebrul Congres Sionist convocat de Theodor Herzl la Basel, în 1897. Reuniunea de la Focșani a reprezentat un pas important în organizarea mișcării care susținea revenirea evreilor în Țara Israelului și a pus România pe harta începuturilor sionismului modern.

Manifestările aniversare programate la Focșani în luna noiembrie sunt așteptate să reunească reprezentanți ai autorităților, ai comunităților evreiești din România și Israel, istorici, diplomați și invitați din mai multe țări, oferind prilejul reafirmării contribuției pe care România a avut-o la începuturile mișcării sioniste.

Prin aceste inițiative, HOR își propune nu doar să susțină drepturile membrilor comunității pe care o reprezintă, ci și să promoveze valorificarea unei moșteniri istorice care continuă să ocupe un loc important în relațiile dintre România și Israel. (Nando Mario Varga, Anima News)


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii