Ultimile știri

6/recent/ticker-posts

Comemorarea Holocaustului: Liana Herman – M-am născut MAIDANEK / Holocaust commemoration: Liana Herman – I was born MAIDANEK / ציון השואה: ליאנה הרמן – נולדתי מיידנקציון השואה: ליאנה הרמן – נולדתי מיידנק


Liana Herman își împărtășește mărturia emoționantă despre rădăcinile sale evreiești din Turnu Severin și povestea numelui "Maidanek", purtând cu ea ecoul tragediei Holocaustului din Transnistria și promisiunea părinților supraviețuitori.

ANIMA NEWS - M-am născut în Turnu Severin, un oraș superb pe malul Dunării, unde cuvintele evreu sau jidan erau aproape necunoscute fiindcă în oraș trăiau numai câțiva evrei scăpătați de origine sefardă care, evident, nu deranjau pe nimeni. 

Eu m-am născut în 1950, trei ani mai târziu a venit pe lume și fratele meu. Locuiam cu mama, tata și "otata" (bunicul din partea tatălui meu). Numele nostru de familie era Maidanek. L-am întrebat o dată pe "otata" de unde vine numele ăsta și mi-a răspuns că nu știe, dar presupune că familia lui se trage din această localitate din Polonia. 

Cum să bănuiască strămoșii mei că acest loc va ajunge unul de tristă amintire pentru toți evreii din lume? 

Încă de mici părinții ne-au inoculat ideea că noi trebuie să demonstrăm că suntem inteligenți, harnici și buni fiindcă suntem EVREI. 

Nu cred că înțelegeam noi exact care era diferența între noi și alți copii, deși acasă vorbeam germana și cam de două ori pe an, la sărbătorile importante, mergeam la "templu", adică la sinagogă, unde ne întâlneam cu puținii evrei care locuiau în urbea noastră. 

Tata era dentist, prin urmare situația noastră materială era favorizată, aveam ciocolată, portocale, jucării și, din când în când mama povestea prietenelor ei că ei sunt supraviețuitori ai lagărelor de exterminare din Transnistria și că și-au promis reciproc că, dacă destinul le va da copii, aceștia nu vor duce lipsa de nimic. 

Absolut întotdeauna, dacă rămâneau resturi de pâine pe masă, mama spunea: ”Dacă bunica voastră ar fi avut coaja asta de pâine, nu ar fi murit”.

 Bunica, mama tatălui meu, deci soacra mamei mele, murise în brațele mamei mele (a fost o dragoste reală și puternică între ele) la vârstă de 53 de ani, la Moghilev în Transnistria. Ea a murit de foame. Ultima ei dorință, evident neîndeplinită, a fost "Milchkaffee" (cafea cu lapte).

 A fost aruncată într-o groapă comună. O chema Lena, nume care la mine a devenit Liana. 

Mama nu arunca niciodată mâncare. 

Cred că asta e o trăsătură care mi s-a transmis în sânge. Când gătesc ceva bun, alerg la prieteni și le dau acel "ceva bun" în cutie. Resturile gătite ajung la pisicile din cartier, iar pâinea ajunge la păsărele. 

Am urmărit la televizor, ieri și azi, mărturiile unor fericiți ai soartei care au trecut prin infernul Holocaustului, în așa de multe locuri de pe hartă, dar au depășit soarta celor 6 milioane. Toți au ramuri de urmași în 3-4 generații. 

La întrebarea: Ce-ți mai dorești în viață?, cunoscutul dirijor, pianist și compozitor Laszlo Roth, originar din Timișoara (supraviețuitor al lagărului din Auschwitz) în vârstă de 105 ani a spus: ”Încă puțin, atât cât crede Dumnezeu, să rămân în viață, să fiu activ în domeniul muzicii”. 

Noi toți, evrei originari din România și de pe toată planeta, nu visăm nimic altceva decât ani buni, cu sănătate, lumină și liniște sufletească! (Liana Herman, Anima News)

Liana Herman




Trimiteți un comentariu

0 Comentarii