Iranul vizează civili israelieni în țară și în străinătate, avertizează ministrul de Externe al Israelului


ANIMA NEWS
– Iranul continuă să reprezinte o amenințare directă pentru civilii israelieni, atât pe teritoriul statului Israel, cât și în afara acestuia, a declarat sâmbătă ministrul israelian de Externe, Gideon Saar, în contextul dejucării unui complot terorist cu legături iraniene în orașul Limassol din Cipru.

„Regimul criminal iranian vizează în mod deliberat cetățeni israelieni, în Israel și în diaspora,” a scris Sa’ar pe platforma X. 

Ministrul a mulțumit autorităților cipriote pentru acțiunea rapidă și pentru coordonarea strânsă cu serviciile de securitate israeliene. 

Potrivit acestuia, „atacul terorist a fost dejucat la timp”.

Vineri, presa locală cipriotă a relatat că poliția a arestat un cetățean azer, suspectat că ar avea legături cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran. 

Individul este bănuit că plănuia un atac iminent pe teritoriul cipriot, într-un scenariu ce amintește de metodele utilizate anterior de rețelele teroriste controlate de Teheran.

Ministrul Sa’ar a subliniat că Israelul va continua să combată cu fermitate toate amenințările venite din partea Republicii Islamice, reafirmând angajamentul ferm față de securitatea cetățenilor israelieni oriunde s-ar afla. (Anima News)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii